Ziua Stafetei – Copiii si tinerii preiau decizia

Copiii pot face lucruri mai marete decat si-ar putea imagina vreodata adultii ! Tinerii au un potential urias de a schimba lumea intr-una mai buna !…  Acum!  

Scopul acestei initiative inovatoare a Fundatiei Tdh, aflata  in 2014 la cea de-a treia editie,  este facilitarea participarii copiilor din Romania la deciziile importante ce le pot  influenta viata si comunitatea in care traiesc.  Proiectul are in vedere: introducerea unui model educational modern de participare si crearea unui spatiu de explorare vocationala si de exprimare personala ce le dezvolta potentialul.

Cu ocazia Zilei Internationale a Drepturilor Copilului, (1)in perioada 18 – 21 noiembrie 2013, 2428 de tineri din Romania, cu varste cuprinse intre 12 -18 ani din 38 de judete, au preluat „ stafeta” de la mentorii lor si au  explorat peste 86 de meserii, experimentandu-le concret si luand decizii in exersarea acesteia.

Tinerii au provenit  din 155 de scoli, licee sau institutii de protectie a copilului si au fost sprijiniti de : 171 de coordonatori, 2041 de insotitori si 1032 de mentori.

Fundatia Terre des hommes a acordat mini granturi unui numar de 38 de ONG-uri si asociatii din Bucuresti si din tara care au aplicat pe platforma online www. acumdecid.eu . Selectia a fost realizata de catre reprezentanti ai board-ului de copii ce au participat in cadrul editiei pilot din 2012.

Astfel, 523 de tineri ce apartin unor categorii vulnerabile au fost sustinuti financiar in demersul de a experimenta meseria visata in cadrul initiativei Ziua Stafetei – acum decid.eu . Tinerii traiesc in localitati izolate, sunt copii de etnie roma sau de alta etnie, copii in risc de abandon scolar, copii cu dizabilitati, copii institutionalizati, solicitanti de azil, copii migranti sau provenind din familii de migranti.

Initiativa Ziua Stafetei 2013 s-a bucurat de prezenta cu totul speciala a Comisarului Scotian pentru Copii si Tineri, Domnul Tam Baillie si de implicarea deosebita a unor parteneri valorosi:

Fundatia Vodafone – Programul Voluntar de Profesie; Ministerul Educatiei Nationale; Federatia Organizatiilor Non – Guvernamentale Pentru Copil;   Ambasada Frantei,  OIF,  DPC, MMFPSPV, 38 de inspectorate scolare judetene, Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti, DGASPC din 12 judete, 48 de ONG-uri, Ambasadele UK, Cehia, Franta, Austria, Elvetia, Irlanda, Polonia, Olanda, Canada, Wallonie Bruxelles, Institutul Francez, Institutul Polonez, 82 de companii si societati comerciale, 23 de spitale, 14 cabinete medicale, 18 posturi publice sau private de radio Tv, 51 de unitati din structura MAI si MAN, agentii de presa, consilii judetene, primarii s.a.m.d

Va invitam sa vizualizati urmatoarele link-uri

http://www.youtube.com/watch?v=2wcwpcxEcwQ

https://www.facebook.com/acumdecid.eu

Fie ca esti copil si ai un job la care visezi sau esti un profesionist care doreste sa predea „stafeta”unui copil, te asteptam la  la Ziua Stafetei –Acum decid.eu in noiembrie 2014.

(1)Ziua de 20 noiembrie este celebrata cu succes in cateva tari europene, indeosebi in Marea Britanie.In 2011, Regatul Unit a sarbatorit cea de-a cincea editie „Take over Day”, eveniment la care au acceptat provocarea de-a participa si explora meseriile visate peste 40.000 de tineri si copii.

Fundatia Terre des hommes Elvetia