Tdh primeste recunoastere globala pentru mentinerea sigurantei copiilor

In urma unei evaluari realizate de catre miscarea globala Keeping Children Safe, Terre des hommes (Tdh) a primit cea mai inalta recunoastere – “Nivelul 1 de Certificare” – pentru modul in care protejeaza copiii.

“Prin grija acordata sigurantei copiilor in toate aspectele interventiilor sale, Terre des hommes da dovada de leadership in domeniul asistentei pentru protectia copilului. Speram ca toate organizatiile sa le urmeze exemplul in implementarea Standardelor Internationale pentru Mentinerea Sigurantei Copiilor. Trebuie sa ne asiguram ca, oriunde si oricand, copiii sunt protejati de ceea ce le poate face rau“ a declarat Sarah Blakemore, Directorul Keeping Children Safe.

Nivelul 1 al Certificarii in domeniul mentinerii sigurantei copiilor evalueaza daca politicile de lucru ale organizatiilor identifica in mod clar situatiile de risc pentru copii si pasii de urmat pentru combaterea acestora.

Analiza condusa de Keeping Children Safe a aratat ca interventiile Tdh pentru mentinerea sigurantei copiilor au urmatoarele puncte tari:

  • O politica de protectie a copilului cu adevarat globala a fost realizata si este disponibila in diferite limbi atat pentru angajatii organizatiei, cat si pentru copii si parinti. Politica este revizuita in mod regulat si consolidata in permanenta;
  • Tdh a dezvoltat un set de materiale de instruire si orientare privind protectia copilului pentru noii angajati;
  • Monitorizarea si revizuirea politicii privind protejarea copiilor se desfasoara in mod regulat, prin sesiuni de invatare activa.

“Sunt incantata ca Terre des hommes a primit certificarea de Nivel 1 din partea Keeping Children Safe. Aceasta recunoastere pune in valoare munca echipelor noastre din teren, carora li se datoreaza tot meritul,” spune Caroline Monin, Expert in Managementul Riscului, Tdh.


Despre:

Politica de Protectie a Copilului reafirma si consolideaza angajamentul nostru ca organizatie fata de mentinerea sigurantei copiilor si protejarea acestora impotriva oricarei forme de vatamare si abuz. Aceasta este o problema de importanta critica pentru Terre des hommes si vedem protectia copiilor, promovarea bunastarii si respectarea drepturilor copilului ca fundamentul muncii noastre.

Keeping Children Safe este o retea globala in crestere, dedicata protejarii copiilor vulnerabili impotriva abuzului si exploatarii. Activa in peste 120 de tari, Keeping Children Safe are in grija sa peste 134 milioane de copii anual.

Fundatia Terre des hommes Elvetia