Cu ocazia Zilei Internationale a Copilului, Terre des hommes organizeaza 2 turnee de fotbal la Targu-Jiu (30 Mai) si Craiova (1 Iunie) pentru a-i ajuta pe copiii sa extraga, prin joc si sport, lectii ce pot fi extinse asupra vietii sociale. Astfel, cu mari si mici, 144 copii din judetele Gorj, Dolj si Olt vor juca fotbal si “mingea in 5 pase”, punctand atunci cand dau dovada de fair-play si castigand atunci cand fetele inscriu.
Organizate in cadrul proiectului „zefiR”, evenimentele de incluziune sociala prin joc si sport faciliteaza dezvoltarea psiho-sociala a copiilor cu varste intre 10-14 ani proveniti din 8 comunitati in care Tdh implementeaza deja programe educative: Bumbesti-Jiu, Polovragi, Baia de Fier, Targu Carbunesti (judetul Gorj); Gradinari, Slatina (judetul Olt); Ocolna, Barca (Dolj). Pentru desfasurarea activitatilor, din fiecare comunitate sunt selectati cate 16 jucatori, carora li se vor alatura, la turneul din Craiova, inca 16 copii din centre de plasament, asistenta maternala sau plasament familial. La activitati vor mai asista si aproximativ 96 adulti – cate 12 parinti si profesori din fiecare comunitate.
Pe teren, copiii formeaza echipe mixte de cate 8 membri (dintre care cel putin 2 sunt fete) si joaca dupa noi reguli: fara portari sau arbitri, jucatorii nu pot fi inlocuiti, iar golurile baietilor sunt luate in considerare numai daca, pana la finalul jocului, fetele inscriu si ele – aceasta regula este esentiala pentru invatarea sociala a echipei si pentru cooperare. Inaintea meciului, echipele cad de acord asupra a 3 intelegeri (3 reguli suplimentare in spirit fair-play) pe care le respecta in timpul jocului. La terminarea meciului, echipele se intalnesc in zona de dialog si evalueaza cat de mult au respectat intelegerile si cum se pot asigura ca toti participantii la joc sunt implicati. Discutiile pre si post-joc sunt mediate de “teamers” (animatori «MJS – Miscare, Joc si Sport») ce observa si se implica in desfasurarea meciurilor. Clasamentul general se stabileste in functie de punctele obtinute pentru golurile inscrise, atitudinea fair-play si atitudinea suporterilor.
“Fotbalul fair-play si mingea in 5 pase sunt doua jocuri psiho-sociale indragite de copii, axate pe cooperare si specifice metodologiei «MJS – Miscare, Joc si Sport» dezvoltata de Terre des hommes. Regula speciala a golului marcat de fete drept conditie pentru victoria echipei creaza tensiune in timpul jocului. Totusi, experienta ne-a demostrat ca, prin respectarea acestei reguli, pana la finalul jocului, atat fetele cat si baietii sunt multumiti de succesul pe care-l pot avea impreuna si-si reevalueaza aprecierea asupra diferentelor de gen. La ultimul turneu organizat la Craiova in data de 17 mai, baietii aplaudau cand fetele reuseau sa inscrie, iar fetele indrazneau sa preia controlul asupra mingii, exersand dribluri chiar si in pauzele de relaxare” afirma Mihai Enache, coordonatorul evenimentelor din partea Tdh.