În perioada 10-11 mai 2016, Hub-ul pentru Protecţia Copilului (ChildHub) organizează Conferinţa Regională „Impactul descentralizării asupra serviciilor sociale” (Impact of Decentralisation on Social Services) care va avea loc la Viena, Austria. Conferinţă regională va aduce împreună factori de decizie politică, experţi, avocaţi ai poporului, reprezentanţi ai ONG-urilor şi ai mediului academic din 11 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est, pentru a face schimb de experienţă şi de a facilita cooperarea în ceea ce priveşte descentralizarea serviciilor sociale.
“Ţările din Sud-Estul Europei se confruntă cu o mulţime de situaţii dificile, în prezent agravate de un număr mare de refugiaţi. Copiii sunt, de regulă, cei mai afectaţi de această situaţie. Prin sprijinirea proiectului ChildHub, Austrian Development Cooperation îşi doreşte să creeze un mediu mai sigur pentru copii, adresându-se în acelaşi timp experţilor şi lucrătorilor sociali, societăţii civile şi factorilor de decizie politică”, declară domnul Robert Zeiner, Directorul unităţii de “Programe şi Proiecte internaţionale”, Austrian Development Cooperation.
În acest context, conferinţa regională va facilita împărtăşirea în forum deschis a experienţelor şi practicilor privind descentralizarea serviciilor sociale în regiunea de Sud-Est a Europei. Lecţiile învăţate şi practicile promiţătoare din regiune, în special cele ce privesc delegarea de responsabilităţi, luarea deciziilor, monitorizarea şi finanţarea, vor fi utilizate în continuare pentru a îmbunătăţi procesele de furnizare a serviciilor sociale şi a elabora recomandări pentru viitor.
Printre vorbitorii ce şi-au confirmat participarea la conferinţă se remarcă domnul Miroslav Juresic, Ministrul adjunct din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale al Federaţiei Bosnei şi Herţegovinei, domnul Jean-Claude Legrand, Consultant Regional Senior privind Protecţia Copilului din cadrul UNICEF-Biroul Regional CEE-CIS, doamna Gordana Matkovic, Director al Centrului pentru Politici Sociale din Serbia, şi alţii. La această conferinţă vor participa şi profesionişti din România, reprezentanţi ai Instituţiei Avocatul Poporului, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi ai Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil.
„În discuţiile noastre regionale cu privire la descentralizare este important de remarcat faptul că acest proces are avantajele sale, dar de asemenea poate duce la inegalitate şi excluziune”, subliniază Dr. Gordana Matkovic, Director al Centrului pentru Politici Sociale, Serbia, şi membru al Consiliul consultativ al Hub-ului pentru Protecţia Copilului, „în acest sens, sper că prin discuţiile de la conferinţă vom dezvoltă o înţelegere comună privind diviziunea adecvată a funcţiilor şi responsabilităţilor între nivelul naţional şi cel local în domeniul asistenţei sociale.”
Dată şi locul desfăşurării conferinţei:
Hotel ibis Wien Mariahilf. Mariahilfer Gürtel 22-24, 1060 Viena, Austria
Start: 10 Mai 2016, ora 9.00 am.
Persoane de contact la nivel transnațional:
Evgenia Generalova, Communications and Knowledge Manager
evgenia.generalova@tdh.ch, mobile: +36 70 429 3664
Persoane de contact la nivel național:
Raluca Icleanu, Manager Proiect Terre des hommes România
Tel.: +4 0735 320 964 | Email: raluca.icleanu@archive.tdh.ro
***
Despre organizator:
Hub-ul pentru Protecţia Copilului din Europa de Sud-Est este o iniţiativă regională ce promovează continuă îmbunătăţire a politicilor şi practicilor din domeniul protecţiei copiilor, în sud-estul Europei, printr-o abordare participativă şi prin crearea unei comunităţi de practică, atât online (childhub.org) cât şi offline. Proiectul este coordonat de Fundaţia Terre des hommes din Ungaria, alături de 8 parteneri din Sud-Estul Europei, printre care şi Terre des Homme România. Proiectul este sprijinit de Austrian Development Cooperation, Uniunea Europeană, Fundaţia Oak şi Terre des hommes.