Documentarul “Vântul schimbării a-nceput din sud” este despre cum 6 familii din comunități vulnerabile de etnie romă au devenit antreprenori acasă și au reușit să își clădească un trai mai bun pentru ei și familiilor lor ca urmare a sprijinului primit în cadrul proiectului zefiR.
zefiR a intervenit în comunități vulnerabile de persoane de etnie romă din județele Olt, Dolj, Gorj pentru a-I ajuta pe localnici să aibă o viață mai bună. Pe lângă programe de școală după școală și centre medico-sociale, în proiect, 30 de familii au primit finanțări și consiliere pentru a dezvolta activități economice noi sau deja existente în domeniul tinichigeriei, construcțiilor, agriculturii și creșterii animalelor.
Succesul acestor mici antreprenori se datorează câtorva abordări cheie ale proiectului. În primul rând, echipa zefiR lucrase deja în aceste comunități unde se formase un nucleu de oameni cu inițiativă iar în procesul de promovare și selecție s-a investit foarte mult timp pe teren într-o interacțiune direct cu potențialii noi antreprenori.
De asemenea, s-a pus un accent deosebit pe procesul de sprijin printr-o serie de cursuri și evenimente cu rol de învățare, precum și în întâlniri individuale de consultanță și monitorizare. Toate acestea, i-au ajutat pe antreprenori să înțeleagă procesul birocratic al legalității unei afaceri, noțiuni financiare și de marketing, dar și să afle idei noi de îmbunătățire a producției.
Dar poate cel mai important lucru pe care l-a adus proiectul în sprijinul antreprenorilor a fost lipsa prejudecăților și deschiderea echipei implicate. După cum arată și documentarul, echipa proiectului a știut că acești oameni nu sunt “leneși și fără chef de muncă” ci dimpotrivă, în aceste comunități găsim oameni cu un mare potential de forță de muncă nevalorificată. Că încă mai avem mulți oameni care au rămas în România de dragul familiei și doresc să-și creeze un viitor aici. “Sunt mândru să îi ofer un exemplu fiicei mele, să îi arăt valoarea muncii și cât de important este să își câștige propria existență și să aibă grijă de banii ei. Sper ca atunci când va crește, să meargă în oraș la facultate, dar chiar dacă rămâne aici, va avea ceva bun de la care să pornească și pe care să-l dezvolte”, spune Costică Safta, unul din antreprenorii susținuți prin proiect.
Acești oameni sunt adevarați pionieri în comunitățile lor, riscul lor de a se avânta în afaceri poate însemna și să nu aibă ce pune pe masă familiei, însă succesul lor formează următoarea generație, “Copiii își formează o disciplină uitându-se la părinți” spune antropologul Vintilă Mihăilescu, iar la rândul lor, acești oameni îi inspiră și pe alții creând comunități mai puternice, un sud mai bogat și o Românie mai câștigată.
Aproape jumătate din copiii României sunt în prezent la risc de sărăcie și excluziune socială potrivit Eurostat, iar statisticile guvernamentale arată că 70% dintre persoanele de etnie romă trăiesc sub pragul sărăciei. Nu este astfel de mirare cum România este una din țările din care au emigrat cei mai mulți cetățeni în ultimii 10 ani: peste trei milioane de români și-au părăsit țara în cautarea unui trai decent, conform ONU.
Familiile de antreprenori au fost sprijinite prin proiectul zefiR de către Terre des hommes Romania, Fundația PACT și Fundația NESsT România.
Documentarul a fost realizat de ViraFilms.
Mai multe detalii sunt disponibile pe www.zefirincomunitate.ro.
Proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.
Puteți viziona documentarul aici.