Noi actiuni ne așteaptă în această vară când începem noul nostru program de sprijinire a copiilor afectați de migrație. Programul MINT (Mentori pentru integrarea copiilor afectați de migrație) stimulează tinerii europeni să devină mentori pentru copiii migranți din România, Polonia, Republica Cehă și Slovenia. Programul încurajează tinerii mentori să se angajeze în activități de integrare cu copii migranți, cum ar fi sporturile, ieșirile culturale și cursurile de învățare a limbilor străine.
În perioada 1-2 iulie, Terre des hommes România a găzduit un training pentru tineri români, la Predeal. Programul a constat în ateliere de lucru despre migrație, drepturile copiilor și activități interactive.
Mulți migranți care ajung în Europa sunt copii care trebuie să se adapteze la o nouă țară, cultură și limbă. Aceasta poate fi o experiență dificilă și copleșitoare, astfel asocierea tinerilor migranți cu tinerii locali le va oferi un prieten și un sistem de sprijin în timp ce se adaptează noului lor mediu. De asemenea, va permite mentorilor și tinerilor migranți să dezvolte noi abilități și atitudini.
Mentorii vor găzdui activități de integrare cu tinerii migranți în următoarele câteva luni pentru a-i ajuta să își sporească încrederea în sine. Proiectul MINT va oferi, de asemenea, sprijin tinerilor migranți cu videoclipuri educaționale, formare lingvistică și sprijin pentru integrare.
This activity is funded by the European Union’s Asylum, Migration and Integration Fund.